Oamenii legii au interzis o serie de imagini care au tot circulat în mediul virtual, după ce acestea au devenit virale, odată ce au fost publicate de către un bărbat pe contul său de Facebook.
În respectivele fotografii care au reuşit să creeze panică printre locuitorii unui orăşel din Malaezia poate fi observată o creatură de mici dimensiuni, ce poate fi ţinută într-o palmă şi care seamănă foarte bine cu un bebeluş. Totodată, monstrul are corp de pisică si colţi ascuţiţi, iar oamenii s-au speriat teribil când au văzut fotografiile. Asta deoarece în momentul în care au fost publicate pe reţelele sociale s-a spus despre creatura din imagini că ar umbla liberă prin zona oraşului Pahang.
În plus, Poliţia a luat rapid măsuri, pentru că a fost emis un comunicat prin care s-a spus că pozele sunt false, iar monstrul nu există de fapt. Chit că nu aveau de ce să se îngrijoreze, oamenii au rămas sceptici şi la fel de terifiaţi de respectiva apariţie a micuţului monstru, notează mirror.co.uk.
De asemenea, localnicii s-au întrebat dacă nu cumva creatura jumătate pisică, jumătate bebeluş e un experiment pe care guvernul încearcă să îl muşamalizeze, pentru că acum a reuşit să evadeze din locul în care era ţinută.